Sarm Gorj

Luna este unicul satelit natural al Pamantului. Daca privim Luna in nopti succesive observam ca ea nu ramine fixa fata de stele, ca participa ca si Soarele la miscarea diurna, iar punctele de pe Pamant, unde rasare si apune Luna, se schimba de la o zi la alta.
Drumul Lunii printre stele ramane mereu in zodiac. Miscarea Lunii pe sfera cereasca este mult mai rapida decat aceea a Soarelui, efectuand ocolul complet al boltii ceresti in aproape 27 de zile, pe cand Soarele il face in 365 de zile; Luna deci se misca de aproape 13 ori mai repede decat Soarele.
Luna nu se prezinta totdeauna sub acelasi aspect; ea apare cand sub forma unui corn (secera), mai mult sau mai putin subtire sau a unei jumatati de disc, cand sub forma unei lentile biconvexe sau a unui disc circular, luminat in intregime.
Traiectoria Lunii se gaseste intr-un plan care intersecteaza sfera cereasca dupa un cerc mare. Inclinarea planului orbitei lunare pe planul eclipticei este, in medie, de 5°9'; acest unghi variaza intre 5°00' si 5°18'.
Miscarea reala a Lunii in jurul Pamantului urmeaza intocmai legile lui Kepler, adica:
1. Luna descrie in jurul Pamantului o elipsa, in care Pamantul ocupa unul din focare;
2. Miscarea pe elipsa se face conform legii ariilor. Miscarea Lunii este, totusi, supusa la mari perturbatii, mai cu seama din partea atractiei solare.
Teoria Lunii constituie una dintre cele mai grele probleme ale mecanicii ceresti.
Excentricatatea orbitei lunare este e = 0,0549, pe cata vreme aceea a Pamantului este numai de 1/60. Faptul ca excentricitatea orbitei lunare este de peste trei ori mai mare, inseamna ca forma orbitei lunare este mult mai deosebita de aceea a unui cerc, decat orbita Pamantului.
Axa mare a orbitei lunare se numeste linia apsidelor; extremitatea ei cea mai apropiata de Pamant se numeste perigeu, extremitatea cea mai departata se numeste apogeu. Paralaxa Lunii variaza intre 53' si 62', avand valoarea mijlocie de 57'2",70, ceea ce corespunde la distanta mijlocie de 60,2685 raze terestre ecuatoriale, adica 384401 de km. La perigeu, Luna se poate apropia pana la 356.400 de km de Pamant, iar la apogeu, se poate departa la 406 700 de km. Diametrul aparent al Lunii, adica unghiul sub care se vede diametrul lunar, la distanta mijlocie, este de 31'7",20, insa aceasta valoare este putin prea mare din cauza iradiatiei si trebuie redusa la valoarea 31'3",74. Diametrul aparent al Lunii variaza o data cu variatia departarii dintre Luna si Pamant.
Raza Lunii, care poate fi considerata ca avand forma sferica, valoreaza 0,272274 sau aproximativ 3/11 raze terestre ecuatoriale, adica 1 736,6 km.
Volumul Lunii valoreaza 0,020254 din acela al Pamantului. Masa Lunii este 0,012277 sau din aceea a Pamantului, iar densitatea ei mijlocie este 0,606 din densitatea Pamantului sau 3,33kg/m3, cand se ia ca unitate densitatea apei.
Intensitatea greutatii la ecuatorul lunar este 0,166, intensitatea greutatii la ecuatorul terestru fiind luata ca unitate, cu alte cuvinte intensitatea greutatii pe Luna este de aproape sase ori mai mica decat la suprafata Pamantului; un om de 60 de kg ar cintari pe Luna numai 10 kg.
Revolutia Lunii. In miscarea Lunii se pot distinge mai multe durate de timp remarcabile.
Revolutia tropica este intervalul de timp in care longitudinea mijlocie a Lunii, socotita de la echinoctiul variabil creste cu 360°; durata ei este: 27d7h43m4s,7 sau 27,3215816 zile mijlocii. Miscarea mijlocie tropica a Lunii, intr-o zi, este de 13°10'35",03.
Revolutia siderala este intervalul de timp in care longitudinea mijlocie a Lunii, socotita de la un echinoctiu fix, creste cu 360° sau valoarea mijlocie a intervalului de timp dintre doua conjunctii consecutive ale Lunii cu o aceeasi stea; durata acestei revolutii este 27d7h43m11s,5 sau 27,3216609 zile mijlocii.
Precesia echinoctiilor face ca revolutia tropica sa fie mai scurta decat cea siderala; diferenta dintre ele este egala cu timpul necesar in care Luna trebuie sa parcurga arcul 50" 2, cu care s-a deplasat punctul vernal (retrogradarea anuala de 50",2) in timpul unei revolutii a Lunii (Luna face cam 13 revolutii siderale intr-un an).
Revolutia sinodica este valoarea mijlocie a intervalului de timp scurs intre doua conjunctii succesive ale Lunii si Soarelui sau intre doua faze consecutive de acelasi nume; durata ei este de 29d12h44m2s,8 sau 29,5305881 zile mijlocii.
Revolutia sinodica mai poarta si numele de lunatie sau luna lunara.
Revolutia anomalistica este valoarea mijlocie a intervalului de timp care se scurge intre doua treceri consecutive ale Lunii la perigeu; dureaza 27d13h18m33s,1.
Revolutia draconitica este valoarea mijlocie a intervalului de timp care se scurge intre doua treceri consecutive ale Lunii la nodul sau ascendent; dureaza 27d5h5m35s,8.
Rotatia Lunii. Luna descrie in jurul axei sale o miscare de rotatie, analoga miscarii diurne terestre. Observatiile arata ca petele de pe suprafata Lunii nu-si schimba pozitia in raport cu centrul discului lunar, ceea ce inseamna ca Luna prezinta necontenit aceeasi fata. Faptul acesta a dus la concluzia ca durata de rotatie in jurul axei sale este egala cu durata revolutiei siderale.
In concluzie, Luna descrie in jurul axei sale un unghi de 360° intr-un timp egal cu durata revolutiei siderale. Acest fapt important este, de altfel, confirmat si de observatiile vechi de mii de ani, care au aratat ca Luna a fost vazuta totdeauna asa cum arata si astazi.
Pentru un punct de pe suprafata Lunii, ziua si noaptea dureaza 27 de zile Pamantesti. O consecinta a acestui fapt este ca temperatura intr-un punct pe suprafata Lunii se ridica ziua la peste +100°, iar noaptea, durand tot atat, temperatura scade pana la -150°, poate si mai mult. Aceasta variatie de temperatura face imposibila existenta vietii organice pe Luna.
In timpul eclipselor de Luna, aceasta temperatura urmareste aproape simultan variatiile rapide ale radiatiei solare incidente. Acest fapt indica o foarte slaba conductibilitate termica a suprafetei solului lunar si pare a confirma natura sa pulverulenta.
Libratiile Lunii. Axa de rotatie a Lunii este inclinata cu 88°28'38" pe planul eclipticei si inclinarea ei pe planul orbitei lunare variaza intre 83°11’ si 83°29', planul ecuatorului lunar trecand in mod constant prin linia nodurilor lunare.
Din cauza ca miscarea eliptica a Lunii este afectata de perturbatii, si din cauza ca axa ei de rotatie nu este perfect perpendiculara pe planul orbitei sale, Luna este supusa unei miscari de balansare in jurul unei pozitii mijlocii, miscare cunoscuta sub numele de libratia aparenta a Lunii in longitudine si latatudine, datorita careia partea din Luna, vizibila de pe Pamant este mai mare decat jumatate si anume fractiunea 59/100 din suprafata ei totala.
Fazele Lunii. Observatorul terestru nu vede din Luna decat partea luminata de Soare. Rotindu-se in jurul Pamantului, Luna poate ocupa, in raport cu directia Soarelui, toate pozitiile. In consecinta, partea luminata prezinta un aspect mereu variabil si aceasta variatie de luminare constituie fenomenul fazelor Lunii.
Fenomenul fazelor este periodic si perioada este egala cu durata revolutiei sinodice a Lunii sau o lunatie.
In momentul cand Luna este in conjunctie cu Soarele, ea este invizibila si faza poarta numele de Luna noua. Faza Luna noua incepe in momentul conjunctiei si se sfarseste,. dupa aproape sapte zile si jumatate, la cuadratura urmatoare. in acest timp, Luna are, la inceput, aspectul unui corn sau al unei seceri subtiri, care creste progresiv si ajunge semicerc in momentul cuadraturii. Extremitatile secerii sunt totdeauna orientate spre est, adica de partea opusa Soarelui. Luna trece la meridian, in timpul acestei faze, intre orele 12 si 18. Practic, Luna este invizibila 1-2 zile inainte si dupa conjunctie.
Faza numita primul patrar incepe in momentul cuadraturii si se sfarseste la opozitie.
Forma sa aparenta este aceea a unui semicerc, apoi a unei lentile biconvexe, care creste mereu spre a deveni cerc, la opozitie. Marginea circulara convexa este indreptata spre soare, adica spre vest.
In timpul acestei faze, Luna trece la meridian intre orele 18 si 24, miezul noptii.
Faza numita Luna plina incepe in momentul opozitiei si se termina la cuadratura urmatoare. Forma acestei faze trece progresiv de la aceea a unui cerc la aceea a unui semicerc, partea circulara ramanand totdeauna orientata spre Soare, adica spre est. In acest timp, Luna trece la meridian intre miezul noptii si ora sase dimineata.
In fine, faza ultimul patrar incepe in momentul cuadraturii si se sfarseste la conjunctie, dupa aproape 29 de zile. Forma aparenta a Lunii este aceea a unei seceri, avand extremitatile orientate spre vest, de partea opusa Soarelui. In timpul acestei faze, Luna trece la meridian intre orele sase dimineata si amiaza.
Lumina cenusie este lumina solara difuzata de suprafata Lunii. Cateva zile inainte si dupa Luna noua, se observa, pe langa cornul luminos al Lunii si partea ei obscura, insa foarte slab luminata si cu un diametru care pare mai mic decat acela al partii luminate. Aceasta lumina slaba, raspandita pe partea care nu este luminata direct de Soare, este lumina cenusie.
Fenomenul se explica prin faptul ca si Pamantul prezinta pentru „observatorul lunar", faze analoge cu acelea ale Lunii pentru observatorul terestru, insa decalate cu aproape 15 zile. In faza Lunii noi, pentru observatorul lunar, Pamantul este la faza Pamant plin si lumina solara reflectata pe suprafata terestra lumineaza slab partea din discul lunar, neluminat de Soare si vizibil de pe Pamant.
Daca Luna ar avea o atmosfera in jurul sau si un camp magnetic tot atat de puternic, ca si Pamantul, ar trebui sa observam pe partea sa intunecata si o lumina a aurorelor boreale lunare, caci acestea apar pe Pamant prin luminiscenta gazelor in straturile superioare ale atmosferei terestre, produsa de iradiatia corpusculara solara.
Stralucirea luminii cenusii, cand Luna se prezinta sub forma unei secere foarte subtiri, este de aproape 11.000 de ori mai slaba decat aceea a Lunii pline.
Studiul fotometric al luminii cenusii poate conduce la diverse proprietati fotometrice ale Pamantului; astfel s-a gasit ca albedo-ul vizual mijlociu al Pamantului este de 0,39, adica de 5,3 ori mai mare decat acela al Lunii, insa el nu este constant, ci variaza cu anotimpurile, cu starea atmosferei, intre valorile 0,31 in august si 0,43 in martie.
Ideea sustinuta de multa vreme de oameni ca Luna nu are nici un fel de atmosfera nu este gresita. Intra-devar, marginile Lunii si detaliile de pe suprafata sa sunt perfect nete. Umbrele pe Luna sunt, de asemenea, perfect nete pana la terminator, ceea ce arata ca lumina difuzata de o eventuala atmosfera este absenta. Existenta unei atmosfere lunare ar face sa se constate o stralucire progresiva a suprafetei sale, in vecinatatea terminatorului, caci solul lunar ar fi luminat de o lumina difuzata de atmosfera.
Asa se explica o serie de observatii, cum sunt: trecerea de la lumina la umbra, in vecinatatea terminatorului, se face in mod brusc; marginile Lunii in momentul eclipselor de Soare sunt nete; marginile discului solar nu sufera nici o deformatie; nu exista refractie apreciabila; in momentul ocultatiilor de stele de catre Luna, stelele apar si dispar brusc; nu exista urme de absorbtie. Nu se constata o scurtare a duratei ocultatiilor,de aproape 2 secunde, care ar fi datorita unei refractii atmosferice.
Faptul ca Luna nu a retinut, pana in prezent, o atmosfera mai densa, se explica prin micimea gravitatiei sale. Chiar daca Luna ar fi avut candva o atmosfera asemanatoare cu aceea a Pamantului, gazele usoare, oxigenul, azotul, vaporii de apa, s-au volatilizat de mult, iar urmele usoare de atmosfera de pe Luna ar trebui sa contina doar gaze extrem de rarefiate, ca CO2, SO2, etc.
Recent, la polul sud al Lunii, in craterul Cabeus a fost descoperita gheata.
Cea mai recenta misiune a NASA a fost trimiterea unei sonde care a coborat in interiorul craterului Cabeus pentru studii amanuntite.
Relieful Lunii
O examinare mai amanuntita arata ca relieful lunar este alcatuit din trei categorii de formatiuni: mari, continente si cratere.
Marile sunt regiuni vaste mai intunecoase si netede. Ele sunt denumite impropriu asa, deoarece pe Luna nu exista urme de apa. De asemenea si denumirea de continente este tot improprie, acestea din urma fiind regiuni deluroase sau muntoase care inconjura “marile“. Exista lanturi de munti care au inaltimea de 5-6 km, cum sunt Muntii Alpi, de exemplu.
Craterele sunt formatiunile care intr-adevar caracterizeaza relieful lunar. Ele sunt de forme si dimensiuni diferite, de la cele mai mari care pot depasi 200 km in diametru, cum este de exemplu craterul Clavius si pana la cele de dimensiuni “microscopice”.
Relieful este destul de bine cunoscut si exista harti foarte detaliate cu denumiriile formatiunilor respective.
Nomenclatura lunara e extrem de bogata si, ceea ce este curios, diferita de la un tip de formatiune la alta. Astfel, Jan Hevelius, unul dintre intemeietorii seleno-grafiei, care a studiat cu minutiozitate petele intunecate de la suprafata Lunii, s-a gandit sa le dea denumiri fanteziste, care s-au pastrat - pentru partea vizibila a Lunii, observata de el pana in ziua de astazi. Cea mai mare formatiune este Oceanul Furtunilor (cam 5 milioane km2), alte mari binecunoscute fiind Marea Ploilor, Marea Seninatatii, Marea Norilor, Marea Nectarului, Marea Crizelor, Lacul Mortii, Lacul Visurilor, Mlastina Putrefactiei, Golful Curcubeului etc. Traditia n-a mai fost respectata pentru partea ascunsa a Lunii, unde savantii sovietici au inscris de pilda Marea Moscovei si Golful Astronautilor.
Marile sunt in general inconjurate de lanturi muntoase si la suprafata lor circurile sunt mult mai putin numeroase decit in zonele continentale. Pe unele harti, cititorii vor intîlni aceste mari cu denumiri latinesti si de aceea vom da un mic glosar; oceaniis - ocean; mare - mare; sinus - golf; lacus - lac; palus - mlastina. Lacurile sunt depresiuni mici si izolate, golfurile se formeaza pornind de la mari, iar mlastinile sunt portiuni ale suprafetei lunare intermediare ca luminozitate intre mari si continente.
Zonele continentale se deosebesc profund de mari. Aci diversitatea formelor este extrem de mare. Lanturi de cratere - in lungime de pina la 1.000 km - le strabat. De asemenea, se observa impunatoare lanturi muntoase. Acestea din urma au fost botezate dupa formatiunile muntoase terestre: Alpii, Caucazul, Carpatii, Cordilierii, Apeninii, Altaiul. Muntii lunari sunt munti adevarati (nu ca marile lunare), pe partea vizibila fiind cunoscute 17 masive. Unele dintre acestea inconjoara, cum spuneam, marile (de ex. muntii Taurus, Hemus, Apeninii, Caucazul, Alpii - Marea Ploilor), iar altii strabat continentele. Pe reversul Lunii, se afla Muntii Sovietici. Uneori, lanturile de munti seamana cu niste culmi care se ridica deasupra unei suprafete inecate probabil de lava revarsata cindva? Inaltimea relativ ridicata a piscurilor lunare se explica prin absenta fenomenelor de eroziune, datorate pe Pamint curentilor aerieni si apelor.
Circurile prezinta o mare diversitate de aspecte. Desi mai toate au panta exterioara relativ lina, iar cea inferioara mai abrupta, desi forma generala rotunda le este caracteristica, diferentele dintre ele sunt foarte mari, chiar daca nu mai amintim de cele privind dimensiunea. Unele circuri sunt putin adinci, in timp ce altele au peste 7 km adancime, unele au fundul luminos (cel mai stralucitor e Aristarh), altele intunecos. Exista circuri care au, in mijlocul platformei interioare, unul sau doua piscuri, de forma conica, altii au bariere multiple inconjuratoare. Citeodata “inelele” sint intrerupte prin circuri mai mici, formate probabil ulterior circului principal. Circurilor li s-au atribuit, prin traditie, numele unor mari invatati si alti oameni de cultura, pe ambele fete lunare, ceea ce da Lunii un caracter de veritabila enciclopedie. Nu lipsesc, de pilda, Hipparc, Aristot, Bacon, Copernic, Schiller, Fourier, Berzelius, Jules Verne etc. si numele a doi savanti din România, Spiru Haret si Janos Bolyai, a fost dat unor circuri de pe reversul Lunii.
La suprafata Lunii mai au fost observate si o serie de alte formatiuni, a caror natura si origine mai este inca in curs de elucidare. Asa sunt de pilda benzile luminoase cu aspect de “raze” care pleaca de la anumite circuri (ca Messier, “farul” Marii Fecunditatii, Aristarh, Proclus, Copernic), strabatind chiar platouri si munti. De la circul Tycho porneste cel mai intins sistem de raze, desfasurindu-se pe o treime din emisfera vizibilii a Lunii. Foarte interesante sunt si sistemele de crapaturi (falii, crevase) care se zaresc in multe locuri pe suprafata lunara dintre, care cel mai mare este cel denumit Hyginus, cu multipla ramificatie s-au format probabil in urma activitatii geologice lunare, de exemplu a cutremurelor - dupa unii cercetatori in urma scurgerii lava. Mai amintim si de o serie de formatiuni, fara a mai insista asupra lor: valuri sau unde (mici ridicaturi de aceste forme), munti conici (din care cel mai celebru e Pico), vai, ziduri drepte formate poate in urma unor prabusiri de teren, asa-zisi “pori” - mici adincituri in forma de ceasca, sau umflaturi cu o gaura in vîrf.

• Efemeride Luna Ianuarie 2010